joi, 19 mai 2011

Picasso

Picasso - cel mai celebru artist al secolului XX

Picasso a devenit o legenda in timpul vietii si este probabil cel mai celebru artist al secolului XX. Chiar si dupa moarte, locul lui in arta nu a fost egalat.
Pablo Picasso este probabil cel mai faimos artist al secolului XX. El a fost cu siguranta unul dintre cei mai prolifici artisti:intr-o anumita perioada a vietii sale se zvonea ca putea picta chiar trei panze pe zi. Artistul era de asemenea extrem de multilateral, utilizand toate mijloacele imaginabile printre care creionul, acuarela, vopsele de ulei, carbunele, metalul, ghipsul sau resturi colectate din tomberoane. Personalitatea puternica a lui Picasso a dominat viata artistica avangardistica pana in preajma celui de-al doilea razboi mondial si el a fost unul dintre initiatorii schimbarilor radicale din domeniul picturii si al tipariturilor.
Nascut la Malaga, in sudul Spaniei, in 1881, Picasso a fost fiul unui artist care preda desenul si care-si completa veniturile lucrand in calitate de curator al unui muzeu. In copilarie Picasso a dovedit un talent artistic remarcabil pe care parintii i l-au cultivat. Se spune ca atunci cand tatal a vazut lucrarile fiului sau, acesta i-a oferit propria paleta de culori si pensule si a jurat sa nu mai picteze niciodata.
Pregatirea lui Picasso a inceput la Academia de Arta Lonja din Barcelona dar, incepand din 1900 a inceput sa-si petreaca luni intregi la Paris, unde s-a stabilit definitiv in 1904. La acea vreme capitala franceza era centrul artei mondiale si aici Pablo Picasso si-a manifestat pentru prima data stilul sau complet original, in care teme precum dezmostenitii societatii, saracia si disperarea erau zugravite cu o usoara tristete, in tonuri de albastru rece. Starea retinuta a tablourilor din Perioada albastra reflecta si perioada de saracie disperata din viata artistului. Picasso impartia un studio cu un prieten poet si dormeau cu randul in singurul pat existent. Uneori erau nevoiti chiar sa arda unele dintre lucrarile sau schitele pictorului pentru a incalzi incaperea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu